Gandurile noastre

               Au trecut 3 luni de cand cu mari emotii am plecat de acasa cu Alexandra de mana spre marea aventura a vietii ei: GRADINITA. S a dovedit de fapt ca avea sa fie aventura noastra, a celor 3 membri ai familiei , si nu numai a ei. Insa atunci nu stiam.

            O pregatisem cu mult timp inainte de aceasta etapa, ii povestisem, mersesem la gradinitia sa vorbim, sa ne sfatuim cu cei care stiau mai bine cum sa procedam, am fost inclusiv cu ea acolo o zi intreaga si a fost totul minunat. Eram emotionati insa aveam un tel comun. In seara de dinainte, am pregatit cu mare atentie bagajul. Avand in mana lista de la doamna directoare a gradinitei cu necesarul pentru o saptamana, eu si sotul meu, doi oameni la 33 de ani , eram pusi in dificultate… ce sa luam , cate sa luam, sa fie din toate, sa punem si in plus ca poate trebuie?... intrebari vitale pentru o asemenea etapa. Si am ajuns prin a umple o jumatate de sacosa din aceea de cumparaturi mare. Copilul nostru pleca a doua zi la gradinita… avea bagaj pentru o luna!....
           In sfarsit… a venit si ziua cea mare, 2 iunie 2014. Ne am imbracat, am pus ghiozdanelul in spatele Alexandrei, am luat sacosa de haine si , filmati fiind de cameramanul amator in persoana bunicului ei , Mihai, am iesit din bloc. Zambete, cantece, fericire… voiam sa mergem acolo.
         Am ajuns, am intrat, totul minunat si chiar si zambetul amuzat al doamnelor cand au vazut dimensiunile sacosei , ne au confirmat ca suntem intr un loc BUN. In care oamenii nu te judeca ci vor sa ti dea o mana de ajutor, cu conditia sa ii lasi. Alexandra a avut o prima zi de gradinita superba, fara nici un fel de probleme si era extrem de incantata. Uff… ziceam seara cu sotul meu, ne am preocupat de pomana … copilul e linistit.

              DAR… pentru ca in orice poveste apare si un DAR la un moment dat, a fost o iluzie. Pentru ca iubita noastra, indragostita ca orice copil de altfel de parintii ei, cand a descoperit ca mersul la gradinita va fi zilnic si nu ocazional, a ripostat in singura forma in care putea ea: plans si refuz de a coopera. Cat a durat?... 2 luni …doar J zambind acum scriu “doar” , insa in acele momente as fi zis doua luni foarte lungi. Pentru ca au parut astfel. Incet incet, trezitul, imbracatul, plecatul , lasatul acolo, activitatile de peste zi … au devenit toate foarte greu de indeplinit. Alexandra protesta tot mai mult si mai tare si a ajuns sa refuze sa stea pe scaun chiar in sala. Statea la usa cu cana de apa in mana plangand si tipand.
              Am luat o de la gradinita?... nu! Pentru ca desi am avut acest gand in sufletul nostru de parinti , ne am fortat sa fim cerebrali. Incet incet si printr o comunicare zilnica sau chiar de mai multe ori pe zi cu Doamna Elena si cu Doamnele educatoare, am creat noi si noi planuri “de atac”. Pentru ca fix asa ne simteam: strategi pusi in fata unei misiuni dificile. Zi dupa zi, am aplicat si anulat strategii pentru ca nu dadeau roadele asteptate. Am citit sute de pagini despre starile de anxietate ale copiilor cand se separa de parinti, metode de integrare in colectiv, sfaturi de la psihologi… nu am reusit. Norocul nostru din nou?... Faptul ca nu am abandonat nici noi nici cei de la gradinita,desi credeam ca la un punct ne vor chema sa ne spuna, ne pare rau dar nu putem continua asa chinuind si copilul si restul copiilor care nu aveau nici un fel de problema si erau dimpotriva foarte dornici sa o cunoasca si sa se imprieteneasca.
               Intr un final, “un plan secret” a fost pus la cale si aplicat , noi am mers increzatori in acea directie, desi sincera sa fiu nu stiam exact ce presupune, si AM REUSIT!Dupa doua luni in care am trecut de la momente de suprema fericire la lacrimi in baie dupa ce ea adormea… am ajuns sa spunem si noi : “mami… mi e dor de gradi…”Care era planul secret?... nu cred ca are importanta pentru ca fiecare copil ESTE si ramane UNIC. Si are nevoi si ritm de dezvoltare UNIC.

 Acum…
Secretul nostru?... Comunicare comunicare comunicare!!!este esentiala cand vrei sa reusesti in orice!

Si inca un mic secret … nimeni nu detine adevarul absolut , de aceea experientele combinate sunt de cele mai multe ori aducatoare de succes. Asa ca , dragi parinti, ascultati copilul, ascultati oamenii care urmeaza sa se ocupe de copilul vostru , ascultati va instinctul si cred cu tarie ca se poate !

Multumim ARONS multumesc Elena , Andreea, Teo, Carmen, Alina, Mari….si tuturor!!

Cu mare drag

Mama si Tatal Alexandrei Cristea.